vineri, 4 martie 2016

Misterul din Egipt - Primul tunel - Radu Cinamar

Misterul din Egipt - Primul tunel - Radu Cinamar 

Despre Isus adevaruri nescrise...

...— Era un grup de vreo cincisprezece persoane, care discutau pe semne un subiect foarte important; totuşi, una dintre ele părea să aibă o autoritate de necontestat, pentru că lua cel mai des cuvântul şi atunci toţi ceilalţi îl ascultau foarte concentraţi. Printr-un gen de empatie intuitivă, am ştiut atunci că acela era Iisus. Această cunoaştere apare spontan, ca fiind ceva natural. Ceea ce este însă şi mai uimitor, e faptul că înţelegeam ce vorbeau; înţelegeam ideea frazelor rostite, nu neapărat cuvintele, ca şi cum ar fi fost o transmitere telepatică. În momentul când am realizat aceasta m-am bucurat foarte mult, deoarece atunci aveam acces direct la cuvintele lui Iisus, la învăţăturile reale pe care le-a adresat celor care l-au urmat. Multe dintre acele învăţături au fost ocultate de-a lungul vremii sau au fost modificate în conformitate cu anumite interese, care nu aveau nimic de-a face cu spiritualitatea. —M-am documentat şi eu în această privinţă, pentru că am fost curios să aflu mai multe în legătură cu unele păreri neortodoxe despre acele timpuri, am zis eu. În biblioteca lui Elinor am găsit câteva lucrări foarte pertinente care se bazează strict pe unele pergamente ce conţin texte creştine, considerate apocrife de către Biserică. Trebuie să-ţi spun că, în ciuda rezervei mele iniţiale, am fost nevoit să remarc justeţea analizei şi a observaţiilor ştiinţifice care au fost făcute. Am ajuns la concluzia că în niciun caz nu se pot ignora unele fapte şi dovezi din acea vreme. —Iar eu te pot asigura că ai perfectă dreptate, pentru că am urmărit ca un martor subtil mai multe evenimente de atunci, îmi spuse Cezar. Este cu totul altceva decât lectura textelor care descriu acele vremuri, iar Evangheliile canonice acoperă doar un procent mic din cele petrecute. Sentimentul pe care lam avut a fost covârşitor şi adeseori dramatic. Îţi spun cu toată sinceritatea că  niciodată n-am simţit o asemenea încărcătură emoţională; totul vibra în aer, plin de sentimentul unei fericiri complet diferite de fericirea lumească. Oamenii trăiau parcă o nouă dimensiune a existenţei lor, se aflau într-un gen de „beţie" a stărilor sufleteşti. Mulţi dintre cei care îl urmau pe Mântuitor, îţi spun acum cu anticipaţie, erau atât de transfiguraţi şi interiorizaţi, încât adeseori îi vedeam cum lăcrimează aparent fără motiv, dar totodată zâmbind plini de fericire. Era de-a dreptul uluitor; acea stare mi se transmitea şi mie şi ea se amplifica foarte mult în prezenţa lui Iisus. Mulţimile de oameni care îl urmau nu erau mari, pentru că şi populaţia era redusă, dar cel puţin atunci când îl ascultau, acele fiinţe umane erau complet transpuse într-o stare de emoţie şi iubire cum rar am întâlnit. Eu însumi aveam impresia că în acele momente zona respectivă parcă era în întregime purificată şi cumva „înălţată" din punct de vedere subtil. E foarte dificil de exprimat prin cuvinte, dar ideea generală este că acolo se petrecea ceva cu adevărat divin. Iar oamenii aceia, deşi foarte modeşti din punct de vedere al condiţiei sociale, trăiau momente cu adevărat sublime. Am remarcat chiar de multe ori că ei înşişi erau uluiţi de frenezia stării lor interioare şi că se întrebau unii pe alţii dacă simt la fel. Totuşi, am văzut şi persoane de rang social mai înalt, la care bunăstarea materială putea fi remarcată după hainele pe care le purtau şi după servitorii care le însoţeau. De obicei, aceste persoane rămâneau puţin mai retrase, dar chiar şi ele erau cuprinse de o adâncă pioşenie, renunţând în acele momente la orgoliu sau dispreţ. Tăcute şi interiorizate, ele îl ascultau pe Iisus cu o privire plină de nostalgie şi chiar de un fel de regret interior. Probabil că în unele din acele persoane s-a produs o radicală transformare lăuntrică, spirituală, astfel încât să-şi modifice linia vieţii de până atunci. —Dar cum le vorbea Iisus oamenilor? am întrebat, fiind la rândul meu emoţionat de cele ce auzeam. Cum se comporta el? Era în mijlocul lor? —L-am văzut vorbind şi în mulţime, dar de obicei prefera să fie în faţa oamenilor, să-i vadă pe toţi, mai ales atunci când aceştia erau mulţi. Impresia era covârşitoare, nu am mai văzut nimic asemănător. Ceea ce se spune în Biblie reprezintă doar o palidă imagine a felului în care el se manifesta; din câte ştiu eu, nu a fost redată atitudinea lui şi nici fenomenala radiaţie divină pe care o răspândea asupra oamenilor. Desigur, acestea sunt aspecte subtile de nuanţă şi este clar că s-a pus mai mult accentul pe succesiunea faptică, prezentată chiar şi ea într-un mod sintetic. Dar eu îţi spun că acele momente erau cu adevărat impresionante. Ca persoană, Iisus nu era înalt, nu cred ca depăşea 1,70 m înălţime, şi de aceea de multe ori nici nu puteai să-1 observi bine în mulţime. De altfel, ai avut tu însuţi ocazia să te convingi de aceasta în înregistrările holografice din Sala Proiecţiilor. Ca toţi ceilalţi oameni de condiţie modestă, purta o cămaşă foarte lungă, până la glezne, dintr-o ţesătură destul de grosolană; era desfăcută până la piept şi uneori era strânsă în jurul taliei cu un cordon din acelaşi material. Mânecile erau foarte largi şi ceva mai scurte de încheietura mâinilor. Pe dedesubt purta uneori o altă cămaşă, mult mai subţire, de culoare albă, însă de cele mai multe ori renunţa la ea; îi vedeam pieptul gol şi pletele de un şaten mai închis revărsându-i-se pe umeri şi pe pielea lui. Am fost mirat să constat că, spre deosebire de majoritatea reprezentărilor din iconografia creştină, Mântuitorul purta barbă. De altfel, aproape toţi bărbaţii din acea vreme aveau barbă. Am observat însă, cu ocazia altor proiecţii temporale pe care le-am făcut în aceeaşi perioadă, că pilozitatea lui avea dimensiuni diferite şi am înţeles că,  din când în când, el obişnuia să se radă. —Da, am sesizat şi eu că nu prea seamănă cu reprezentările eristice din bisericile noastre, am spus eu, făcând referire în mod indirect la proiecţiile holografice pe care le vizionasem cu doi ani în urmă. —Nu este practic nicio asemănare fizionomică între statuile sau imaginile picturale creştine ale lui Iisus, cu cel care a fost în realitate. Eu nu am reuşit să identific vreuna, cu excepţia faptului că trupul nu era foarte viguros, ci mai curând destul de slab. Dacă aş fi luat drept singur reper imaginile iconografice care îl reprezentau, atunci nu aş fi ştiut să-1 identific printre ceilalţi oameni, deoarece trăsăturile lui au fost altele decât cele redate în icoane. De pildă, avea nasul puţin mai lat către nări. Remarcai însă imediat fruntea înaltă şi deschisă deasupra unor sprâncene bine conturate, dar ceea ce impresionau cel mai mult erau ochii; pot spune că aceştia constituiau magnetul extraordinar al fiinţei lui, pentru oricine se apropia să-i vorbească. Avea o privire atât de adâncă şi o expresie atât de vie în ochi, încât aproape fără excepţie toţi cei care ajungeau în faţa lui pentru a-i vorbi, se emoţionau foarte tare şi adeseori începeau chiar să plângă, fără un motiv aparent. Am observat că în astfel de cazuri de multe ori El nu îi ridica de jos, unde oamenii se lăsau cu lacrimile şiroindu-le pe obraz, ci aştepta răbdător şi foarte serios ca aceştia să-şi revină. Iar când se ridicau, El radia o asemenea bunătate, încât doar puţini mai spuneau ceva; cei mai mulţi plecau având întipărită pe faţă o fericire şi o mulţumire care depăşeau cu mult orice alte probleme. Vorbea destul de rar, însă foarte condensat, plin de substanţă. Percepeam înţelesul vorbelor sale într-un mod intuitiv, ca şi cum aş fi fost printre ceilalţi care cunoşteau limba şi într-adevăr am auzit câteva dintre pildele din Evanghelii. Numai că ele nu erau spuse în continuitatea care este prezentată în aceste texte, pentru că de multe ori i se adresau întrebări chiar în timp ce vorbea şi, în general, era destulă forfotă în jur; veneau şi plecau mereu oameni, erau mulţi copii mici, erau şi animale domestice prin preajmă, deoarece mulţi care îl însoţeau pentru o perioadă mai lungă de timp îşi luau cu ei capra sau oile. La început era o anumită vânzoleală, dar am constatat pe măsură ce înaintam în timp că cei din jurul lui, care îi erau apropiaţi, începuseră să se organizeze ceva mai bine; e adevărat, o făceau într-un mod oarecum rudimentar, dar era totuşi ceva mai multă ordine. Între altele, am fost martor la parabola semănătorului; de fapt, Iisus a vorbit mult mai mult despre ea şi chiar în două etape. Vrei să-ţi spun în ce conjunctură a fost inspirat să o prezinte? Am înclinat repede din cap, fiind numai ochi şi urechi. — Venise la el o femeie despre care presupun că făcea parte din rândul nobilimii de atunci. I s-a plâns că unii dintre fiii ei, profitând de statutul pe care îl aveau la curtea regelui, făceau multe rele, iar biata femeie suferea din această cauză aproape tot timpul. Doar fiica ei o ajuta şi îi era alături, însă nu era credincioasă. Femeia nu înţelegea unde a greşit, pentru că ea se ducea cu regularitate la templu, aducea jertfe şi se ruga pentru fiii ei, dar aceştia aveau totuşi o viaţă foarte dezordonată. Am văzut cum Iisus a privit-o pe acea femeie mai mult timp în tăcere, apoi a întrebat-o dacă venise acolo împreună cu vreunul din fiii ei sau măcar cu fiica ei. Femeia venise singură acolo, fără să anunţe pe nimeni despre aceasta. Atunci Iisus a început să-i dea unele sfaturi, spunându-i că rugile ei valorau cu mult mai mult decât certurile violente pe care le avea aproape zilnic în familie şi la care era bine să renunţe. Femeia 1-a privit descumpănită, pentru că ea nu vorbise nimic despre acest lucru şi apoi începu să  plângă în hohote, înţelegând că cel din faţa ei era cu mult mai mult decât îşi închipuise ea. După aceea a făcut un semn şi un servitor a venit în acel loc, aducând un sac de faină şi unul de alimente, ca dar din partea ei. Acela, cred, a fost momentul de inspiraţie divină care a declanşat în Iisus impulsul de a spune parabola semănătorului. Mai întâi l-am văzut uitându-se la sacul cu făină şi apoi, din felul în care s-a mişcat şi s-a pregătit să vorbească, am înţeles că deja cunoştea firul analogic pe care urma să-1 exprime în povestire. A început să expună parabola, dar curând s-a înfiinţat acolo un grup de soldaţi romani pe cai; mi-am dat seama că Iisus îl cunoştea pe conducătorul lor. S-au retras mai la margine pentru a vorbi şi am văzut că romanul îi arăta nişte hârtii scrise, având sigiliu pe ele. Pentru că deja se însera, lumea a început să se împrăştie şi nu a mai aşteptat ca Iisus să revină, să continue pilda. Abia la mult timp după aceea, cred că două-trei săptămâni mai târziu şi într-un cu totul alt loc, când nu erau decât cei apropiaţi lui şi doar câteva alte persoane, i s-a reamintit despre acea parabolă pe care începuse să o spună şi a fost rugat să o continue. Iisus a remarcat că ştia foarte bine ce anume dorea să exprime în acea parabolă dar că, probabil, aceasta nu era atunci pentru cei mulţi, ci pentru cei puţini. A mai adăugat că însuşi faptul că oamenii s-au dispersat, fără să-1 mai aştepte să revină pentru a afla continuarea povestirii, i-a privat de fructul ei ascuns, dar preţios, într-un fel, a subliniat că ceea ce s-a petrecut atunci era aidoma cu ceea ce urma să spună în pilda sa. Nimeni nu mai vorbea în acele momente, iar prezenţa lui, în picioare fiind, era aşa maiestuoasă şi demnă, încât am văzut că toţi cei prezenţi lăsaseră capetele în jos, privind în pământ. De altfel, acest efect extraordinar l-am mai observat de multe ori atunci când Iisus le vorbea oamenilor şi, mai cu seamă, în memorabila predică pe care a susţinut-o pe scările uriaşului templu, după aşa-zisa intrare a sa în Ierusalim. De fapt, atunci lucrurile au fost mai complicate; intrarea lui în oraş s-a derulat pe parcursul a patru zile, pentru că s-au petrecut multe care nu sunt descrise în Biblie. Totuşi, nu voi insista asupra acestui punct. Unele dintre acele aspecte sunt delicate. Ceea ce vreau să-ţi spun este că, la un moment dat, s-a creat brusc o conjunctură favorabilă şi un pâlc de oameni i-au cerut să le vorbească despre ceea ce se află după moarte. În acele momente Iisus cobora treptele venind din templu; era însoţit de două femei tinere şi patru dintre discipolii săi principali. L-am văzut cum se opreşte şi îşi întoarce capul puţin spre dreapta, unde se aflau câteva persoane; atunci s-au petrecut câteva lucruri extrem de bizare. Spunând acestea, Cezar se opri, rămânând pe gânduri şi derulând în minte, fără îndoială, filmul acelor evenimente epocale. Fierbeam de nerăbdare, astfel încât am îndrăznit să-1 întreb ce s-a întâmplat, cum au evoluat lucrurile. — Această secţiune de evenimente nu este descrisă şi nici amintită în vreun text, mi-a spus el. Pare că o ciudată „uitare" a timpului s-a aşternut peste cei care au fost prezenţi atunci, acolo. Nici eu nu am putut să aflu prea multe şi aceasta dintr-un motiv foarte straniu, pe care ţi-1 voi spune. Aşa cum vedeam eu scena, puţin de la înălţime, mă aflam oarecum în partea stângă al lui Iisus. Am observat cum priveşte brusc spre dreapta, către un grup mic de oameni, foarte atent şi concentrat. Dintre aceia a ieşit o persoană bizară, un bărbat care părea blond şi destul de neîngrijit la aspect; dădea impresia că era foarte emoţionat şi nesigur pe el. Stătea puţin aplecat de spate şi cu mâna dreaptă sub cămaşa lungă, de sub care nu i se vedeau picioarele. Ţin minte că acesta a fost primul amănunt care mi-a atras atenţia, deoarece toţi ceilalţi aveau portul până la nivelul gleznelor. Am observat că bărbatul era agitat şi privea mereu în lături. Iisus a  făcut câţiva paşi către el şi i-a spus câteva cuvinte, care m-au lăsat şi pe mine perplex; i-a spus acelui bărbat că „nu a ales timpul potrivit pentru ceea ce voia să facă" şi că „cei care l-au trimis vor înţelege aceasta". Apoi a adăugat ceva uluitor: i-a spus că trebuia să se întoarcă imediat de unde a venit, pentru că există o defecţiune şi că el se află în mare pericol. Bărbatul 1-a privit în ochi câteva clipe, apoi parcă deodată s-a înmuiat şi a fost cuprins de convulsii. Au schimbat câteva replici scurte cu voce joasă pe care nu le-am auzit. Imediat după aceea s-a retras printre oameni şi atunci s-au petrecut simultan două lucruri pe care nu mi le pot explica nici astăzi: peste toată aşezarea s-a auzit un şuier scurt şi ameninţător, foarte puternic şi aproape imediat au început să se adune foarte mulţi oameni în faţa templului, la poalele scărilor, cerând cu insistenţă ca Iisus să le vorbească. M-am deplasat instantaneu, foarte curios, pentru a vedea cine era acel bărbat care făcea oarecum notă discordantă printre ceilalţi oameni, care se comportase atât de ciudat şi căruia Iisus îi acordase o asemenea atenţie. Deşi în mod normal localizarea oricărui punct spaţial sau a oricărei persoane era instantanee atunci când îmi manifestam voinţa, totuşi nu m-am deplasat niciunde; am rămas pe loc, ca şi cum nu aveam unde să mă proiectez. Am „derulat" clişeul akashic doar puţin, dar nu am putut să identific acea persoană. Niciodată, de atunci înainte, nu mi s-a mai petrecut aşa ceva; era ca şi cum acel bărbat dispăruse. —Ai idee cam ce poate să însemne asta? am întrebat curios. —Există unele supoziţii, dar prefer să nu le împărtăşesc încă. Ele ţin de un domeniu care poate fi greu înţeles de oameni. Totuşi, eu am insistat şi în cele din urmă Cezar mi-a spus despre ce era vorba, cu menţiunea de a nu scrie despre aceasta. Făcuse unele corelaţii şi cercetări în această direcţie, fiind aproape sigur de concluzia lui. Aceasta a fost însă atât de zguduitoare, încât am rămas perplex, neştiind ce să mai zic. în cele din urmă am revenit la povestirea lui iniţială: — Nu mi-ai spus care a fost primul „impact", atunci când ai realizat proiecţia iniţială. Ştii, pe acea pantă de deal, unde Iisus vorbea între câţiva discipoli de-ai lui. — Aşa este, dar am dorit să-ţi prezint mai întâi o situaţie de ansamblu, presărată cu anumite fapte concrete. Sunt prea multe pentru a ţi le povesti pe toate şi de aceea îţi voi specifica doar anumite aspecte. Chiar şi rapoartele pe care le-am întocmit sunt prezentate în sinteză, deoarece este practic imposibil să subliniez toate elementele, nuanţele şi trăirile care apar în aceste proiecţii temporale, foarte complexe prin conţinutul lor. La puţin timp după ce am făcut cunoscută utilitatea acestei instalaţii tehnologice şi după ce oamenii de ştiinţă americani au început să se „acomodeze" cu ea, la nivel diplomatic s-a luat hotărârea ca Vaticanul să fie contactat şi să i se prezinte rapoartele, doar cele privitoare la viaţa lui Iisus. Mi s-a părut un fel de mişcare abilă şi în acelaşi timp surprinzătoare, mai ales că venea la propunerea şi chiar insistenţele americanilor. Mi-am dat seama curând că ea nu era făcută neapărat în sensul unui act de etică şi morală creştină, ci mai ales pentru a exercita asupra papalităţii un fel de surdă presiune diplomatică, prin unele surprize de proporţii care apăreau menţionate în aceste rapoarte. Unele dintre ele ţi le voi împărtăşi şi ţie, altele însă este mai bine deocamdată să rămână necunoscute. Sigur, ne-am pus problema că Vaticanul ar fi putut ignora complet aceste informaţii, deoarece nu existau practic niciun fel de probe concrete, ci doar nişte  rapoarte scrise. Partea americană a menţionat însă că într-un astfel de caz s-ar fi putut totuşi decide admiterea a doi-trei cardinali ca martori ai dispozitivului şi ansamblului subteran din Bucegi, despre care papa deja ştia. Din câte cunosc, au fost unele întrebări şi argumentaţii delicate pe marginea adevăratelor interese care se află la baza acestor insistenţe de a se prezenta conducerii papale aspectele necunoscute ale creştinismului, dar asta face deja parte din subtilităţile diplomatice şi politice în care nu doresc să intru acum. Surpriza noastră a fost aceea că Vaticanul a răspuns repede, printr-un curier special, că avea cunoştinţă despre toate aceste aspecte încă de mulţi ani în urmă; ulterior am aflat că unele dintre serviciile secrete de informaţii ale Statelor Unite cunoşteau şi ele sursa acelor dezvăluiri, dar că subiectul a continuat, se pare, să rămână învăluit întrun relativ mister de-a lungul timpului, deşi au existat şi anumite ecouri în presă. Francheţea Vaticanului a reuşit chiar să dea o replică uşor ironică atitudinii americane, oferindu-se să prezinte chiar înregistrarea în sinteză a vieţii lui Iisus, ca factor de verificare a rapoartelor prezentate de mine. Au fost trimişi câţiva reprezentanţi la Vatican pentru discuţii; din partea noastră a fost delegat generalul Obadea şi unul dintre oamenii de ştiinţă care alcătuiesc comisia specială de cercetare în legătură cu ansamblul subteran din Bucegi. La întoarcere, generalul mi-a mărturisit uluit că a văzut efectiv înregistrarea celor mai importante aspecte din viaţa şi misiunea spirituală a lui Iisus şi că acestea erau identice, în ipostazele comune pe care le prezentau, cu rapoartele mele. Bineînţeles, nici acele înregistrări şi nici eu nu am putut cuprinde integral viaţa Mântuitorului; de pildă, eu m-am concentrat în special asupra ultimei părţi, cea a misiunii lui spirituale efective, care însă a durat ceva mai mult de trei ani, cum este precizat în scrierile creştine. în realitate ea s-a desfăşurat pe parcursul a trei ani şi jumătate, aproape patru ani. Vaticanul însă avea înregistrări ale vieţii lui Iisus şi din perioada copilăriei şi chiar din cea a adolescenţei şi a tinereţii sale, adică din acei ani despre care aparent nu se ştie nimic despre ceea ce a făcut el. În fine, acestea sunt totuşi aspecte conexe în care nu doresc să intrăm acum; este însă cert că Vaticanul deţine şi el o adevărată mină de informaţii ezoterice, pe care din motive evidente nu doreşte să le facă publice. Aici Cezar s-a întrerupt câteva momente pentru a aduce două băuturi tonifiante din rezervele noastre alimentare. Am rămas tăcut, reflectând la nenumăratele implicaţii pe care le-ar putea avea cunoaşterea efectivă a acestor aspecte în lumea modernă. Eu însumi eram total uluit de ceea ce îmi povestea Cezar şi realizam faptul că, în realitate, până în acele momente trăisem într-un păienjeniş de dezinformare şi alterare a adevărului. —Aceasta reprezintă însă o mică parte din totalul informaţiilor pe care le-am acumulat de-a lungul proiecţiilor mele temporale prin istoria acestei planete. Ai fi cu adevărat zguduit să cunoşti realitatea transformărilor care au avut loc în decursul timpului. —Dar am urmărit o bună parte din ele în Sala Proiecţiilor acum doi ani, am spus eu nedumerit. —Ei bine, ai putea avea mari surprize; mă refer la o particularizare a clişeelor akashice. Imaginile holografice din Sala Proiecţiilor ne prezintă, cum e şi firesc, o evoluţie de ansamblu a istoriei Pământului şi a omului. Ai văzut, de exemplu, transformările geologice care au avut loc la nivelul planetei şi mai ales de unde provenim noi, ca fiinţe umane inteligente. Dar eu mă refer acum la perioade istorice precise, la momente dramatice în evoluţia omului, la succesiuni dinastice, la enigme care au aruncat în ceaţă multe realităţi istorice.  Practic vorbind, este un domeniu aproape inepuizabil. Dar nu acesta este scopul nostru acum. Să revin la ceea ce-ţi spuneam, deoarece nu mai avem prea mult timp la dispoziţie şi va trebui să pornim la drum. Am aprobat din cap, sperând în forul meu interior că voi avea prilejul să deţin eu însumi, la un moment dat, acea cunoaştere misterioasă a trecutului şi a viitorului omenirii. Speram astfel să am prilejul şi capacitatea să realizez proiecţii temporale cu ajutorul acelei instalaţii uimitoare. — Atunci când am realizat prima proiecţie temporală şi am văzut acel grup de oameni care discutau, m-am deplasat în dreptul lor. Ţi-am spus că am ştiut cu precizie cine dintre ei era Iisus. Ceea ce însă nu am apucat să-ţi spun a fost că printre bărbaţii din acel loc se aflau şi trei femei; una dintre ele stătea chiar lângă Mântuitor şi îţi voi spune că în acel moment am ştiut cu exactitate cine era. Cunosc faptul că există multe controverse pe această temă şi că, fără doar şi poate, înregistrările pe care le deţine Vaticanul, coroborate cu acest dispozitiv de deplasare în timp pe care noi l-am folosit, ar produce un cutremur de proporţii în lumea creştină. Lucrurile au fost prezentate în mod eronat cu bună ştiinţă, încă de la începuturile creştinismului, iar dovezile scrise au fost majoritatea distruse, cu toate că o parte dintre cele puţine care au mai rămas au fost descoperite de curând. Adevărul istoric este însă complet diferit, cel puţin în direcţia aceasta; din păcate, este o direcţie fundamentală, care odată modificată nu a mai putut fi schimbată fără să provoace mari neajunsuri bisericii creştine. Am fost curios să verific eu însumi momentul crucial în care lucrurile au fost decise în acest mod; mă refer la un anumit adevăr esenţial din viaţa lui Iisus, pe care puţini oameni îl cunosc şi chiar şi mai puţini au dovezi palpabile despre el. Evenimentul respectiv s-a petrecut nu mult după răstignirea Mântuitorului, pe care ai putut so urmăreşti şi tu în proiecţiile holografice. Mi-am adus aminte cu înfiorare de acele momente cutremurătoare. Imaginile aproape incredibile erau de un realism sfâşietor şi trebuie să recunosc că ele sunt aproape singurele, din câte cunosc eu, care sunt prezentate în textele creştine autentice într-un mod corect, aproape în totalitatea lor. Este adevărat că descrierea lor apare oarecum lapidară, dar în esenţă ele respectă adevărul istoric. Am remarcat şi unele inadvertenţe, precum şi unele omisiuni, dar consider că acestea sunt relativ lipsite de importanţă pe lângă elementul principal, care a fost răstignirea lui Iisus. De exemplu, el nu a fost ajutat de nimeni să poarte în spate bucata de lemn până pe ridicătura de pământ unde erau răstigniţi mai mulţi oameni. A existat însă o tentativă în acest sens, a unei femei şi a unui bărbat care la un moment dat au dorit să-1 ajute pe Mântuitor, chiar la baza pantei, dar au fost îndepărtaţi cu brutalitate. De asemenea, iniţial pe drumul supliciului nu erau foarte mulţi oameni; este însă adevărat că ei au încercat să-1 linşeze pe Mântuitor şi aici intervenţia soldaţilor romani a fost salutară. Totuşi, nebunia oamenilor a început cu adevărat abia din momentul în care unul dintre soldaţi a fost aproape omorât de o piatră care 1-a izbit în cap. Atunci s-a produs o învălmăşeală şi s-a oprit înaintarea. Situaţia devenise brusc foarte tensionată şi, aşa după cum mi-a relatat şi Cezar când descria momentele de la templul din Ierusalim, am văzut cum, de o parte şi de alta a drumului, se strâng foarte repede mulţi oameni. In câteva minute se crease o busculadă de nedescris; era foarte mult praf şi atunci imaginile l-au arătat pe Mântuitor căzut în genunchi, cu capul în jos, covârşit de greutatea lemnului de pe umeri. Tot atunci au sosit mai mulţi soldaţi pe cai, care au restabilit întrucâtva ordinea. Era un val aproape  inexplicabil de mânie care cuprinsese mulţimea. Cei care se aflau deoparte şi de alta a drumului aruncau cu pietre şi cu multe alte obiecte, atât în Iisus, cât şi în soldaţi. Mulţi oameni au fost atunci bătuţi şi răniţi. Abia după răstignirea efectivă, pe care eu nu am văzut-o în imagini, lucrurile păreau să se mai fi liniştit puţin. Proiecţia holografică prezenta în sinteză doar trupul Mântuitorului, care era deja răstignit, şi a insistat apoi mai ales asupra intervalului de aproximativ jumătate de oră după aceea, poate chiar ceva mai mult, deoarece am remarcat că deja se înnoptase. Aceasta este însă o parte foarte ocultată a acelor timpuri, pentru că, din câte ştiu, nu există nicio relatare, măcar aproximativă, a acelor evenimente care au urmat. În general, textele au descris doar elemente faptice, personaje – care multe nu coincid exact cu cele menţionate în Evanghelii – dar nu şi alte fenomene extrem de importante care sau petrecut în acel scurt interval de timp. Ulterior am ajuns la singura concluzie valabilă, anume că ele au fost îndepărtate din memoria colectivă şi deci din relatările scrise, datorită faptului că nu aveau niciun corespondent cu ceva cunoscut şi pentru că i-au bulversat atât de mult pe oameni, încât aceştia au preferat să uite acele întâmplări năucitoare. Dar eu am văzut cu claritate tot ceea ce s-a întâmplat atunci, în imagini holografice de un realism extraordinar. Şi trebuie să recunosc că fenomenele petrecute în acele clipe au avut într-adevăr un aspect înspăimântător, care ar fi zguduit din temelii chiar şi concepţiile şi cunoştinţele societăţii actuale. Iniţial, după ce am vizionat imaginile respective, mi s-a interzis să scriu despre ele. În timp ce proiecţia se derula, Cezar îmi specifica punctual ce anume trebuie să prezint în carte şi ce nu. Erau aspecte delicate în acel moment, atât de ordin politic, cât şi de ordin ideologic, religios. Condiţiile nu erau propice pentru anumite dezvăluiri, deoarece situaţia în ansamblul ei se dovedea a fi instabilă la nivel diplomatic între Statele Unite şi România. Acum există însă premise noi care fac posibile anumite devoalări din aşa-numitul „fond secret". Chiar dacă pentru mulţi oameni acestea pot părea că frizează absurdul, fiind percepute ca ireale, totuşi eu am avut ocazia să văd personal acele imagini holografice uluitoare, care şi pe mine m-au lăsat perplex. Imaginile aveau o încărcătură emoţională deosebită şi, fiind totodată foarte clare, contribuiau la dramatismul situaţiei şi la capacitatea de a empatiza cu aceasta. Proiecţiile înfăţişau momentul înserării, la puţin timp după ce Iisus a fost dat jos de pe cruce. Atunci s-a petrecut un lucru aproape magic: am văzut cum nori foarte întunecaţi se adună repede pe cer şi se concentrează deasupra dealului, coborând foarte jos, la doar câteva zeci de metri deasupra capetelor oamenilor care mai erau acolo. Am văzut, de asemenea, fulgerele ameninţătoare care brăzdau acei nori vineţii, creând imagini apocaliptice, şi vedeam feţele îngrozite ale oamenilor care ţipau înfricoşaţi, dar care totuşi nu puteau părăsi coama dealului, deşi încercau aceasta cu disperare. Păreau că se învârt în cerc, unii printre alţii, fără să înţeleagă ce se petrece. În celelalte zone ale cerului, deşi erau şi acolo nori ameninţători de furtună, brăzdaţi de fulgere, totuşi ei se aflau la o înălţime mai mare. Apoi am văzut semnele unui cutremur teribil şi am înţeles de ce acele fiinţe umane fugeau fără o ţintă anume, fiind efectiv cuprinse de o teribilă panică. Unele cruci s-au prăbuşit la pământ, cu tot cu cei care erau răstigniţi pe ele, iar în partea opusă s-a produs o alunecare masivă de teren, care a rupt practic micul deal de la o treime de bază, făcându-1 astfel să devină ca un perete drept. Am fost martorul unor secvenţe care mi-au tăiat respiraţia; în obscuritatea accentuată care se lăsase peste oraş şi în dezorientarea generală  creată de cutremur, pe cer au apărut, ieşind încet din norii vineţii, două discuri uriaşe care aveau pe margini un fel de lumini intermitente de semnalizare, de culoare portocalie şi albastră. Aceste lumini păreau să parcurgă circumferinţa acelor discuri gigantice. La câteva secunde după aceea, asupra dealului şi apoi asupra oraşului din apropiere au fost proiectate, la anumite intervale, nişte conuri uriaşe de lumină foarte intensă, care luminau până în cele mai mici detalii aria de sub ele. Unul dintre discuri a rămas deasupra dealului, în timp ce celălalt s-a îndreptat lent către oraş. Iniţial, am văzut cum oamenii rămăseseră ca paralizaţi, privind în sus către cele două apariţii. Mai apoi au început să ţipe şi, din expresia feţei lor şi din gesturile pe care le făceau, acoperindu-şi urechile cu palmele, am dedus că cele două discuri emiteau probabil nişte sunete teribile, care erau simultane cu proiecţia conurilor gigantice de lumină. Acelea au fost, într-adevăr, imagini de coşmar şi mi-au rămas întipărite foarte clar în minte. Speculaţiile care pot apărea sunt nenumărate, dar personal nu cred că-şi au rostul. Am văzut lucrurile exact aşa cum s-au petrecut şi ele nu pot în niciun caz să fie ignorate. Ulterior, discutând cu Cezar despre acest subiect, după reîntoarcerea noastră din expediţie, mi-a dezvăluit faptul că el a avut ocazia în mai multe rânduri să se convingă, în proiecţiile temporale pe care le-a efectuat, că astfel de apariţii pe cer mai ales în Antichitate, erau relativ dese. Este doar o problemă de mentalitate şi, la urma urmelor, chiar de maturitate a gândirii şi a înţelegerii structurii vieţii în univers, ca să putem asimila în mod corect astfel de evenimente istorice. Mi-am revenit repede din amintirile care îmi inundaseră mintea şi l-am rugat plin de interes pe Cezar să-mi spună care era acel element foarte secret din viaţa lui Iisus, care nu a fost prezentat de biserica creştină. — Am fost martor la întâlnirea oficială a ceea ce putea să însemne, pe atunci, conducerea bisericii creştine în formare. Din tot ceea ce s-a petrecut în acel conciliu, desfăşurat pe parcursul mai multor zile, merită să-ţi spun doar că votul pentru viziunea restrictivă asupra femeii şi chiar pentru blamarea ei a fost destul de strâns cu cel care dorea să păstreze tradiţia. A fost, ca de obicei, un proces de manipulare. Am văzut aproape în detaliu anii importanţi ai misiunii spirituale a lui Iisus şi îţi pot spune că niciodată el nu a propovăduit despre femeie ceea ce biserica creştină susţine în zilele noastre. Dimpotrivă. Am observat că Cezar era grav şi în acelaşi timp foarte hotărât în ceea ce spunea. — Atunci când l-am văzut prima oară pe Iisus printre discipolii lui pe acel deal, lângă el se afla una dintre cele trei femei, care avea o personalitate şi o strălucire aparte a fiinţei. Ea era cea mai tânără, fiind şi cea cu trăsăturile cele mai frumoase dintre ele. Intuitiv am ştiut atunci că ea este cea care în Evanghelii apare ca fiind Maria Magdalena. Şi tot atunci am realizat, prin firele subtile ale conexiunilor cauzale, că între ea şi Mântuitor exista o legătură foarte puternică. Am perceput, de asemenea, faptul că unii dintre discipoli nu erau întru totul de acord cu această legătură, din cauza faptului că se simţeau lăsaţi oarecum în plan secund. Doar doi dintre ei nu împărtăşeau acea stare, care provenea fără îndoială dintr-o percepţie orgolioasă asupra realităţii. Din celelalte proiecţii sau „derulări" akashice, am avut ocazia să constat că Iisus şi Maria Magdalena erau aproape tot timpul împreună; doar atunci când Mântuitorul vorbea mulţimilor şi discuta cu oamenii în particular, ei nu erau în acelaşi loc. Seara însă îi vedeam adeseori că se retrăgeau în singurătate, doar ei doi. De obicei, ea era prima care primea iniţierea de la el şi am văzut cu uimire  că atât discipolii, cât şi mulţi dintre cei care îl urmau, practicau anumite metode de purificare şi însănătoşire a corpului, mai ales pe malul râurilor, unde aveau apă la dispoziţie. De multe ori am văzut-o chiar pe Maria Magdalena ghidându-i pe oameni în aceste metode simple şi mulţi veneau la ea să-i ceară ajutorul atunci când Iisus era ocupat cu alţii. Ştiu, sunt aspecte radicale, care contravin în mod flagrant cu cele cunoscute şi susţinute de biserica creştină, dar cu toate acestea ele trebuie susţinute cu curaj, deoarece constituie purul adevăr istoric. Deşi eram consternat auzind cele spuse de Cezar, totuşi mă bucuram că ele nu au creat în mine niciun fel de respingere. Dimpotrivă, simţeam chiar un fel de descătuşare, de eliberare interioară la gândul că în acest fel sufletul omului este reîntregit. Pe de altă parte, eram conştient că, în epoca actuală, acest adevăr are puţine şanse să fie acceptat şi înţeles în mod corespunzător. Prea adânc au fost săpate şanţurile ameninţărilor, pedepselor şi damnării în minţile oamenilor, în toată această lungă perioadă. Cu toate acestea, alegerea proprie este esenţială, astfel încât e fundamental ca lucrurile să fie cunoscute în întregime. Judecata corectă, bunul simţ spiritual şi credinţa pură sunt în opinia mea câteva virtuţi care îl pot ajuta foarte mult pe omul modern să facă alegeri pertinente şi să nu se lase oprit de obstacolele dificile ale fanatismului sau obtuzităţii conceptuale. — În momentul în care m-am proiectat lângă acel grup, Iisus şi-a ridicat încet privirea către mine, spre în sus, a continuat Cezar să-mi povestească. Bineînţeles, era vorba doar de conştiinţa mea, dar el simţise totuşi prezenţa mea subtilă şi reacţionase în consecinţă. Deşi continua să vorbească celorlalţi, totuşi simultan i-am auzit vocea în minte, foarte clar, spunându-mi că este bine că mă aflam acolo şi că investigaţiile mele viitoare vor crea un lanţ complex de cauzalităţi succesive care îi va ajuta mult pe cei care vor avea puterea să înţeleagă. Chiar şi pentru mine, aceea era o experienţă extraordinară. Singurul moment pe care nu l-am putut surprinde în proiecţiile temporale pe care le-am făcut în acea perioadă a fost cel al „schimbării la faţă". A fost acelaşi gen de blocaj temporal pe care nu l-am putut depăşi. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ADEVARURI DESPRE SPIRITUL NOSTRU: CE TREBUIE SA FAC AZI! 86.

ADEVARURI DESPRE SPIRITUL NOSTRU: CE TREBUIE SA FAC AZI! 86. :       Z iua 86.        Î nchipuieşte-ţi că eşti plin de succes, bunăstare...

Multumesc!

 
Curtea de Arges - NEWS
Grup Facebook · 5.944 de membri
Înscrie-te în grup
Grup de informare... Curtea de Argeş - NEWS Ştiri din Municipiul Curtea de Argeş. Ştiri din judeţul Argeş. Ştiri din România. Ştiri de peste tot. :) ;...
 

Persoane interesate

Totalul afișărilor de pagină