Ce trebuie sa fac azi in ziua 182!

    Ziua 182.

Citatul zilei:
"Începe prin a instaura pacea în propria ta ființa, și astfel le-o vei putea dărui și celor din jur."
- THOMAS A. KEMPIS (1380 - 1471) Imitațiunea lui Christos.

Imitatiunea lui Christos vorbeste atît de frumos de la sine, încît s-ar putea dispensa de orice prezentare.Cîteva cuvinte nu vor fi totusi inutile, pentru a oferi cititorului nostru o cît de sumara orientare în fundalul istoric si sensul acestei opere, una din marile carti ale umanitatii, floare a darurilor, distiland unele dintre celemai alese arome ale spiritualitatii crestine dintotdeauna. Aparuta si circulata, initial, sub forma de copii manuscrise, putin înainte de inventia tiparului, în acel veac al XV-lea,  care gratie descoperirii lui Gutenberg, avea sa revolutioneze mijloacele comunicarii si ale culturii scrise , Imitatio Christi a beneficiat,îndata dupa iesirea de sub teasc a primelor biblii, de un numar atît de impresionant de editii, încît a tine socoteala lor ar însemna a însirui cifre rivalizînd, poate, doar cu cele reflectînd nenumaratele reeditari ale sfintelor Scripturi, în cele mai diverse limbi ale pamîntului. Într-adevar, foarte aproape de Biblie si Evanghelii, Imitatiunea lui Christos se dovedeste a fi dobîndit, de-a lungul epocilor, statutul unei carti ce nu cunoaste învechirea, ramanand  de cinci veacuri încoace  , mereu proaspata si la fel de actuala, în pofida trecerii timpului si a diversitatii ariilor în care si-a iradiat mesajul.A pune problema raspîndirii si circulatiei Imitatiunii lui Christos  înseamna, desigur, a pune problema talmacirilor de care s-a bucurat aceasta carte de exceptie, compusa în latina,  într-o limba clara, viguroasa,de o mare transparenta si substanta. Primele traduceri, în mod semnificativ, n-au asteptat aparitia tiparului,raspîndindu-se, cum spuneam, prin opera copistilor, înca înainte de mijlocul secolului al XV-lea (în engleza,de pilda); o prima talmacire franceza imprimata (în fapt o adaptare) dateaza de la 1462; cea dintîi traducere italiana (tiparita la Venetia) este din 1488; în timp ce editia princeps a originalului latin - un pretios incunabul -, iesea de sub teasc la 1472 (în acelasi an cu prima editie imprimata a Divinei Comedii de Dante Alighieri). În secolele care au urmat, acest proces de difuzare continua s-a întetit, ajungînd sa cuprinda, ca într-o vasta îmbratisare, nu numai întreaga Europa, dar si, gratie operei de evanghelizare dusa de misionari pe alte continente, marginile cunoscute ale pamantului. În afara de Biblie, nici o alta carte de îndrumare spirituala nu a fost, într-adevar, conform statisticilor, tradusa în mai multe limbi decît Imitatio Christi. Opera contemporana cu sufletul omului dintotdeauna, ea nu a încetat sa stea în atentia marilor spirite si nu a încetat niciodata de a hrani, fara deosebire, pe cei mici si pe cei mari, oferind tuturora, în scurgerea lenta a timpului, balsamul si învatatura necesara cugetului dornic de perfectiune.Putem astfel întelege mai bine de ce un mare clasic francez, poetul si dramaturgul Corneille, se simte adator, în secolul sau, sa dea o splendida talmacire în versuri a Imitatiunii lui Cristos (1652-1654). Astfel seexplica, desigur, elogiile aduse, incidental, acestei carti de personalitati atît de diferite ca preocupari si orientari profesionale, atît de diverse în credinta, precum literatul si gînditorul preiluminist Fontenelle, care afirma despre ea ca este "cea mai frumoasa carte din cîte s-au scris de mîna omului: caci Evanghelia vine dela Dumnezeu"; sau filosoful academician Leibniz, contemporan al lui Dimitrie Cantemir; criticul literar Sainte-Beuve; un istoric ca Jules Michelet; un mare descoperitor precum Ampcre; romancierul Balzac; sau,mai aproape de noi, maresalul Foch, si multi altii, care au recunoscut - fiecare în felul si la timpul lor -,capacitatea inestimabila a acestei carti, nu foarte mari, de a da raspuns tocmai unor întrebari si aspiratii fundamentale ale omului, confruntat mereu cu unul si acelasi manunchi de probleme vitale: sensul vietii înaintea suferintei si a mortii, dilema asupra cailor mantuirii, însemnatatea abnegatiei ca dimensiune launtrica fara de care, cum bine stim, omul nu poate fi cu adevarat om decat în parte; si, poate, mai presus de orice, ceea ce cugetul crestin intuieste fara gres: acea capacitate a ei de a oferi, pe taramul practicii, o rezolvare temeinica si demna pentru dorinta fireasca de desavîrsire a sufletului omenesc: pornind nu de la vreo filosofie înalta, ci de la premisele caii simple si drepte a Evangheliei, înteleasa ca urmare a lui Christos.